La scurt timp după accidentul produs pe DN 17D, în localitatea Nepos, un alt eveniment rutier s-a produs pe DN 17C, între localitățile Dumitra și Cepari. Trei persoane au fost rănite.
”Pe drumul național 17C, între localitățile Dumitra și Cepari, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Bistrița care conducea un autoturism pe direcția Drumitra-Cepari, din cauza neatenției în conducere și a neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul acestuia și a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
În urma accidentului, trei persoane au fost rănite. La fața locului a intervenit modulul SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud. Când au ajuns la locul accidentului, echipajele medicale au constatat că toate cele trei persoane erau conștiente, neîncarcerate. După ce au primit asistență medical, toate au refuzat transportarea la spital.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii rutieri din Năsăud continuă cercetările în acest caz.
FOTO: IPJ Bistrița-Năsăud