Într-o singură oră, două accidente rutiere s-au petrecut pe drumul care leagă Bistrița de orașul Năsăud.
Primul accident s-a produs pe raza localității Dumitra, după ce șoferul unui autoturism care nu a adaptat viteza la condițiile de drum a intrat cu mașina într-un cap de pod. Din fericire, cele două persoane care se aflau în mașină au scăpat doar cu câteva răni ușoare.
La scurt timp după acest eveniment rutier, un alt accident s-a petrecut pe Dealul Târgului, unde un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile. Șoferul se pare că a încercat să evite un posibil impact cu un alt autoturism angajat într-o depășire. Echipajele medicale care au intervenit la accidentul din localitatea Dumitra au acordat primul ajutor și victimelor din accidentul produs pe Dealul Târgului. În mașina răsturnată se aflau două persoane, una dintre acestea, o tânără de 23 de ani, inițial inconștinetă, având nevoie de îngrijiri medicale specializate, fiind preluată de un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
De asemenea, tot în această dimineață, un alt accident rutier s-a petrecut în localitatea Viișoara. Unui bărbat aflat la volanul unui autoturism i s-a făcut rău, a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un gard. Accidentul s-a produs în apropierea fabricii de sucuri, iar șoferul a scăpat doar cu câteva răni minore.
FOTO: Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud