Aflat într-un tur de întâlniri prin mai multe județe ale țării, Excelența Sa Andrei Grinkevich, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Belarus în România, a efectuat o vizită și în județul Bistrița-Năsăud.
Prefectul județului, Ovidiu Victor Frenț, a fost gazda întâlnirii, iar președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a prezentat județul, avantajele competitive ale acestuia, din punct de vedere economic, turistic şi al deschiderii manifestate faţă de mediul de afaceri.
”Ambasadorul Andrei Grinkevich a mulțumit pentru primire și a făcut o prezentare a țării sale, detaliind domeniile de activitate în care Belarus excelează, de la servicii IT, până la mașini și utilaje agricole, subliniind dorința țării sale de a consolida și dezvolta relațiile bilaterale româno-belaruse din punct de vedere economic, cultural-educațional, spiritual și administrativ, apreciind România ca un potențial partener al Belarusului. Excelența Sa a amintit proiectele și parteneriatele comune aflate în curs de derulare între instituții din România și Belarus, între care și schimbul de burse și de studenți și parteneriatele între universități și școli teologice” informează Prefectura Bistrița-Năsăud.
Vizita în judeţul Bistrița-Năsăud a avut ca scop întărirea relațiilor de colaborare și comunicare cu reprezentanţii instituțiilor și autorităților publice din județ.
Ambele părţi au apreciat în sens pozitiv schimbul de informaţii din cadrul întrevederii, manifestând interes pentru o bună colaborare.
Nu il vad pe tov. Cretu . L-ati inlocuit deja ?