Peste 70 de poliţişti, alături de specialişti silvici, jandarmi şi poliţişti locali, au desfăşurat joi, 20 august, acţiuni, filtre şi controale în mai multe puncte de pe raza judeţului Bistrița-Năsăud.
”Acţiunile au fost desfăşurate cu scopul prevenirii şi combaterii activităţilor ilegale din domeniul exploatării, circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos, dar şi pentru prevenirea accidentelor rutiere şi pe linie economică”, potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Pe linie silvică, echipele mixte de control au efectuat verificări la 16 instalaţii de prelucrare şi depozite de material lemnos şi au controlat 31 de transporturi de material lemnos.
Totodată, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au verificat 26 de agenţi economici, iar în trafic au fost instituite filtre de verificare în localităţile Teaca, Uriu şi Prundu Bârgăului.
Astfel, ”au fost oprite pentru control 181 de vehicule şi legitimate 335 de persoane, iar pentru neregulile constatate, au fost aplicate în total 118 sancţiuni contravenţionale în valoare de 64.000 de lei şi a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 206 metri cubi de material lemnos, fără documente legale. Din totalul sancţiunilor, 10 au fost aplicate conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în cuantum de 24.000 de lei, 8 sancţiuni în valoare de 20.000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 12/1990 privind protejarea populației, pentru nerespectarea legislaţiei rutiere au fost aplicate 91 de sancţiuni în valoare de 18.955 de lei şi au fost reţinute 2 permise de conducere. Totodată, pentru nerespectarea Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 au fost aplicate 6 sancţiuni în valoare de 500 de lei, celelalte fiind abateri de altă natură”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.
Alături de poliţiştii de la Serviciul de Ordine Publică, Rutieră, Investigaţii Criminale, Investigarea Criminalităţii Economice, Acţiuni Speciale, Transporturi şi Prevenirea Criminalităţii au acţionat şi peste 30 de specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, ROMSILVA şi ocoalelor silvice, jandarmi, poliţişti locali şi specialişti din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare Bistriţa-Năsăud.
FOTO: IPJ Bistrița-Năsăud