Sâmbătă după-amiaza, Garda de Intervenție Beclean a intervenit în localitatea Uriu, acolo unde a izbucnit un incendiu la un atelier de tâmplărie. La fața locului au fost alocate trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD. Prima intervenție a fost asigurată de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Uriu.
”Pompierii beclenari au intervenit prompt și au reușit localizarea și limitarea incendiului în limitele găsite. Mai mult, au fost salvate casa de locuit alipită și mai multe scule/utilaje din interiorul atelierului de tâmplărie”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Suprafața totală afectată de incendiu este de aproximativ 100 mp, în general acoperișul construit preponderent din lemn. Imobilele afectate ( atelierul și o anexă în totalitate, respectiv o hală afectată partial) erau construite pe structură metalică și panouri sandwich, izolate cu scândură.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Potrivit pompierilor, evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de utilizarea unei sobe cu acumulare de căldura, cu improvizații.
FOTO: ISU B-N