Un bărbat a rămas încarcerat într-un autoturism care a fost implicat într-un accident rutier produs pe DJ 172D, între localitățile Josenii Bârgăului și Strâmba. Pompierii au reușit să îl scoată din mașina avariată și să îl predea unui echipaj medical.
Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, la fața locului a intervenit Garda de Intervenție Prundu Bârgăului.
”Pompierii au găsit la locul indicat o victimă conștientă, cooperantă, blocată în autoturism. Victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 54 de ani, a fost extrasă din autoturism și evaluată la fața locului. Aceasta prezintă traumatism cranian cerebral, traumă lombară și va fi transportată la spital pentru investigații medicale suplimentare”, au transmis reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.
Polițiștii intervin și ei în zona în care s-a produs accidentul și efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
ACTUALIZARE
”Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au intervenit astăzi la un accident de circulație pe Drumul Județean 172D, în Strâmba. Un autoturism condus de un bărbat de 54 de ani din Feldru a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate de lângă partea carosabilă. În urma impactului, șoferul care era singur în autoturism a fost rănit, necesitând intervenția medicilor și transportul acestuia la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. În urma testării cu aparatul etilotest a șoferului, rezultatul a fost negativ”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.
FOTO: ISU Bistrița-Năsăud