FOTO: Beciuri, curți și locuințe inundate în Bistrița-Năsăud, în urma precipitațiilor abundente

Precipitațiile abundente din ultimele ore au provocat probleme în mai multe localități din județul Bistrița-Năsăud. Potrivit autorităților, curțile și beciurile mai multor case au fost inundate, iar echipajele de intervenție acționează pentru evacuarea apei și limitarea pagubelor.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud precizează că, până la ora 19.00, au fost înregistrate probleme în municipiul Bistrița și în localitatea Coldău.

În zonele afectate intervin pompierii militari, împreună cu serviciile voluntare pentru situații de urgență și operatorul de apă-canal.

În municipiul Bistrița, pe strada Axente Sever a fost inundat un beci, intervenind Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bistrița și furnizorul de apă. De asemenea, pe strada Drumul Dumitrei Vechi a fost inundată o curte, iar la fața locului intervine un echipaj de pompieri cu autospecială transport și motopompă. Probleme au fost sesizate și pe strada Matei Eminescu, unde o casă a fost inundată, precum și pe străzile Burgului și Mihai Viteazul, unde au fost inundate curțile unor gospodării. O altă casă a fost inundată pe strada Vasile Lucaciu. Și în aceste cazuri intervin atât pompierii militari, cât și cei voluntari.

Și în localitatea Coldău a fost inundat un beci, un echipaj de pompieri cu motopompă din cadrul Stației de Pompieri Beclean fiind direcționat în sprijinul proprietarilor.

Intervențiile sunt în dinamică, iar pompierii acționează cu motopompe și mijloace specifice pentru evacuarea apei și limitarea efectelor produse de fenomenele meteorologice.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud monitorizează atent situația și alocă resurse suplimentare în funcție de evoluția din teren.

Județul Bistrița-Năsăud se află până luni dimineața sub avertizări cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!