Un apel înregistrat miercuri la 112 anunța izbucnirea unui incendiu la un utilaj aflat într-o zonă de pădure de pe raza localității Cormaia, pompierii fiind solicitați să intervină pentru a stinge focul.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a direcționat la fața locului mai multe echipaje de pompieri de la Stația Sângeorz-Băi.
Când au ajuns la locul solicitării, pompierii au constatat că incendiul izbucnise la un buldoexcavator și că acesta ardea în totalitate. Incendiul a fost lichidat în scurt timp, nefiind înregistrate victime.
Potrivit pompierilor, cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza efectului termic al curentului electric.
FOTO: ISU Bistrița-Năsăud