Până mâine, 18 noiembrie, pietonalul Liviu Rebreanu din Bistrița găzduiește un festival cu totul altfel, care să vă amintească de concediile la malul mării și deliciile specifice acelor zone.
Fructele de mare sunt atracțiile Festivalului Mediteranean, eveniment aflat la prima ediție în Bistrița. Astfel aveți ocazia să gustați raci, calamari, caracatiţă, creveţi și scoici în vin, midii picante, homari sau paella.
Bucătarii au gătit o gamă variată de preparate din fructe de mare, iar bistrițenii au profitat deja din plin de acest festival și au gustat din preparate, cu toate că prețurile nu au fost tocmai mici. Spre exemplu, o porție de 220 de grame creveți în vin costă 30 de lei, iar scoicile în vin costă 25 de lei 1.400 grame. Calamarul sau midiile pane costă 20 de lei o porție de 200 de grame, în vreme ce homarul ajunge la 70 de lei.
De la festival nu lipsesc nici dulciurile, preparatele turcești având succes. Spre exemplu, o porție de 100 grame de halva costă 6 lei.
Potrivit organizatorilor, festivalul se va desfășura și pe parcursul zilei de duminică, 18 noiembrie, între orele 12:00 – 21:00.
Acest festival s-a bucurat deja de un imens succes în orașe precum Cluj-Napoca, Craiova sau Buzău.
Furnizorii de servicii din cadrul evenimentului sunt: Le Oac Oac Bistro, The Street FOOD Lobster, Caravana Racilor, Paella Espana şi Delicii Turceşti.
FOTO: Festivalul Mediteranean