Un incendiu a cuprins, luni, acoperișul unei case din localitatea Domnești, comuna Mărișelu, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
La fața locului au intervenit pompierii militari, în sprijin acționând și pompierii voluntari din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Marișelu și Șieuț.
”Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fără a se extinde la vecinătăți. Suprafața afectată de incendiu este de aproximativ 80 mp. O persoană cu atac de panică a fost asistată medical la fața locului”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.
FOTO: ISU Bistrița-Năsăud