Un puternic incendiu a izbucnit vineri dimineața la o casă din localitatea Rusu Bârgăului. Cu toate eforturile pompierilor, imobilul a fost distrus în totalitate de flăcări.
La fața locului au intervenit echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița și Gărzii de Intervenție Prundu Bârgăului.
Când au ajuns la locul indicat, pompierii au constat că incendiul se manifesta generalizat. În scurt timp s-a reușit localizarea incendiului și protejarea imobilelor alăturate și s-a intervenit pentru lichidarea acestuia.
Cu toate acestea, imobilul a fost distrus în totalitate.
”Incendiul a fost lichidat. Casa a fost distrusă în totalitate, având o suprafață de aproximativ 120 mp. Pompierii au reușit să protejeze o anexă și casele alăturate. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind efectul termic al curentului electric”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.