Consiliul Judeţean a aprobat, anul trecut, cu unanimitate de voturi, un proiect de hotărâre prin care se preiau în administrare mai multe imobile situate pe strada Horea din municipiu în vederea amenajării unui nou sediu pentru Direcția Generală de Asistență Sociala și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud.
“Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului cred că, după Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, este instituţia din subordinea noastră care are contact cu cei mai mulţi cetăţeni ai judeţului. Sunt sute de cetăţeni care sunt prezenţi în fiecare zi în această instituţie, în relaţiile directe cu asistenţi maternali, oameni care au nevoie de asistenţă şi avize de la diferite comisii de specialitate, care funcţionează în cadrul acestei direcţii. Ea funcţionează într-un spaţiu impropriu pe Sucevei, într-o clădire gândită ca un cămin pentru bolnavii de Alzheimer, care nu are facilităţile necesare. E şi singura instituţie din subordinea noastră care nu a primit casă nouă. Centrul Judeţean pentru Cultură, Complexul Muzeal, Biblioteca, toţi sunt în momentul de faţă în case noi, cu toate facilităţile de care are nevoie o instituţie publică a anului 2017”, preciza la acea vreme președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
În acest an se pare că va veni și rândul unei astfel de investiții, întrucât în programul de investiții pe acest an al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a fost cuprinsă și suma necesară.
”Valoarea investiției este de aproximativ 5,4 milioane de lei și sper ca într-o perioada rezonabilă de timp, instituția va avea un sediu modern în care angajații își vor putea desfășura activitatea în condiții optime, iar cetățenii județului vor avea acces la servicii de cea mai buna calitate” a declarat Emil Radu Moldovan.
Noul sediu va fi construit pe strada Horea, acolo unde a funcționat internatul Liceului Tehnologic Forestier, care are trei nivele și o suprafață de 2.538 m².
În actualul sediu, cel de pe strada Sucevei, trebuia să funcționeze un centru destinat bolnavilor de Alzheimer, însă în anul 2010, când a fost finalizată construcția, autoritățile nu au reușit să mai găsească resurse financiare pentru dotarea saloanelor.