Trei autovehicule au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc pe DN 17, între localitățile Tureac și Mureșenii Bârgăului. În urma impactului dintre cele trei mașini au rezultat cinci victime, toate fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Conform primelor date transmise de Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, ”în localitatea Mureșenii Bârgăului, un bărbat de 48 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Italia, nu ar fi adaptat viteza de rulare într-o curbă spre dreapta și ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar, din sens opus și care era condus de un bărbat de 44 de ani, din Satu Mare. În urma impactului, autoturismul de Italia a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de un bărbat de 33 de ani, din Lugoj”.
Accidentul s-a soldat cu rănirea bărbatului de 48 de ani și a altor patru pasageri. ”La spital au fost transportate, în total, 5 persoane: un copil (15 ani), 3 femei și un bărbat. Fiecare prezintă leziuni și traumatisme rezultate în urma impactului”, arată purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii Serviciului Rutier efectuează cercetări într-un dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.