Compania Națională de Investiții a finalizat procedura de licitație publică pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construire a unui complex sportiv în orașul Sângeorz – Băi, o investiție în valoare de peste două milioane de euro. Deputatul Daniel Suciu anunță că licitația s-a încheiat și a fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor.
”De ieri avem contractul semnat pentru construcția bazei sportive din Sângeorz-Băi! Am bugetat investiția anul trecut cât am fost ministru și am dus acest proiect până la capăt și nu pot decât să mă bucur că ieri s-a îndeplinit și ultima formalitate. Și da, sper să poarte numele marelui nostru fotbalist Gabi Balint. Va fi una dintre cele mai frumoase din țară, cu o valoare de 2,2 milioane de euro”, a anunțat marți, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina sa de pe o rețea de socializare, deputatul Daniel Suciu.
Complexul Sportiv va fi format dintr-un teren de fotbal și o tribună polivalentă acoperită, cu regim de înălțime P+2E. Acesta va fi construit pe un teren situat pe strada Someșului din orașul Sângeorz-Băi și va avea peste 500 de locuri în tribune. Totodată, potrivit proiectului vor fi amenajate vestiare și o clădire administrativă. Terenul de fotbal va fi dotat cu sistem de irigare îngropat.
Potrivit caietului de sarcini, clădirea va avea un regim de înălțime P+2E și va fi structurată astfel:
- La parter sunt prevăzute zone de acces, cabinete medicale prevăzute cu grupuri sanitare, vestiare, dusuri, grupuri sanitare și birouri.
- La etajul 1 sunt prevăzute căi de acces, tribuna compartimentată în 5 sectiuni dotată cu 516 scaune rabatabile utilizate de către spectatori pentru vizionarea evenimentului sportiv și grupuri sanitare.
- La etajul II va fi amenajată o cabină VIP – spatiu destinat oficialilor, observatorilor și presei.
Durata contractului este de 18 lun, dintre care 3 luni pentru proiectare și 15 luni pentru execuția propriu-zisă a lucrărilor.
Investiția este susținută de Ministerul Dezvoltării Regionale și Adminsitrației Publice, prin intermediul Companiei Naționale de Investiții.
Cabina VIP este baza, restul nu conteaza ca are sau nu are cine bata LOBDA !