Copiii din Parva vor avea parte de condiții moderne de studiu, întrucât administrația locală din această comună a reușit să acceseze fonduri pentru reabilitarea grădiniței și a școlii. Lucrările au fost finalizate recent și cele două obiective de investiții au fost inaugurate la finalul acestei săptămâni.
În ceea ce privește grădinița, investiţia s-a realizat în baza unui parteneriat încheiat între Primăria Parva și Ministerul Educaţiei, fiind cuprinsă în proiectul ”Construcţii grădiniţe Regiunea Nord-Vest”. Valoarea investiției s-a ridicat la circa 2,5 milioane lei și s-a realizat cu fonduri europene și cu cofinanțare din bugetul local. Noua grădiniță are 4 săli de grupă, dotate cu dulapuri, mese, scaune, pătuțuri pentru copii și cabinet medical.
Școala Gimnazială “Vasile Scurtu” din Parva a fost modernizată cu fonduri guvernamentale și din bugetul local, prin intermediul unui proiect finanțat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, valoarea acestuia fiind de circa 5,8 milioane lei. În incinta clădirii sunt amenajate săli de clasă, laboratoare, o bibliotecă, toate dotate cu mobilier și echipamente la standarde europene.
Inaugurarea celor două obiective de investiții a avut loc vineri, 29 aprilie, când credincioșii au sărbătorit Izvorul Tămăduirii.
Alături de primarul comunei, Ioan Strugari, reprezentanți ai administrației locale din Parva, cadre didactice, părinți și copii, la eveniment au participat și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, deputații Daniel Suciu și Bogdan Ivan, precum și alți invitați, inclusiv o delegație din Republica Moldova.
”Respectul pentru educație se vede și la Parva, prin investițiile de nota 10 realizate. Școala Gimnazială “Vasile Scurtu” din localitate este de acum ultramodernă, ca în marile orașe. S-a consolidat, modernizat, extins și dotat cu echipamente IT (161 de tablete, 24 laptop-uri, 14 camere web pentru videoconferințe, 14 table interactive), echipamente medicale, instalații de supraveghere video, monitoare TV, catedre, stație colectare deșeuri, 245 de bănci școlare, mobilier și chiuvete, în cadrul laboratorului de chimie. S-a construit Grădinița de la Parva, cu 4 săli de grupă, dotate cu 80 de dulapuri individuale, 32 de mese, 80 de scaune pentru copii, 4 dulapuri pentru materiale didactice, pătuțuri pentru copii, dotarea cabinetului medical cu dulap, birou și amenajarea curții. Nici sportul nu a fost uitat, Terenul de sport are de acum Gazon sintetic și nocturnă. Felicitări domnului Primar Ioan Strugari și Consiliului Local pentru munca și interesul oferit copiilor și educației. Sunteți un exemplu!”, a transmis președintele CJ Bistrița-Năsăud.
”Când o comunitate investește în educație, de fapt își pregătește viitorul. Iar la Parva, Ioan Strugari și echipa sa exact asta au făcut, inaugurând azi o școală și o grădiniță cum nu sunt multe în județ și țară. O zi de neuitat pentru această comunitate mică, dar atât de mare, întregită de prezența la bucuria părvenilor a peste 20 de primari și deputați din Republica Moldova”, a precizat și deputatul Daniel Suciu.
”Comuna Parva are una dintre cele mai moderne școli și grădinițe din județul nostru. (…) Pe lângă faptul că a asfaltat aproape toate drumurile, a electrificat fiecare casă și a modernizat toate clădirile publice, primarul Ioan Strugari pregătește niște proiecte turistice “ca-n Elveția”. Felicitări comunității din Parva, primarului și tuturor celor implicați în finanțarea și modernizarea grădiniței și școlii inaugurate astăzi”, a adăugat deputatul Bogdan Ivan.