Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a semnat astăzi, un nou contract care face parte din amplul proiect de modernizare a infrastructurii rutiere la nivelul județului. Este vorba despre contractul care vizează reabilitarea a încă 18 kilometri din drumul Poarta Transilvaniei, respectiv Lotul 5 din acest proiect, tronsonul Măgura Ilvei-Ilva Mare-Lunca Ilvei.
Contractul are o valoare de 37,6 milioane lei (aproximativ 8 milioane euro), iar lucrările vor fi executate de asocierea dintre SC. MIS GRUP SRL și SC. TECHNOCER SRL, SC DRUMSERV SA, SC.LUCA WAY SRL.
Sursa de finanțare a proiectului o reprezintă fonduri provenite atât de la Guvernul României prin PNDL, cât și din bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
”Termenul de execuție este de 3 luni pentru perioada de proiectare, obținere a avizelor și a autorizației de construcție și de 17 luni pentru execuție. În urma discuției pe care am purtat-o cu constructorul, acesta a arătat toată deschiderea pentru a face toate eforturile necesare ca aceste termene să fie scurtate. Sper ca un prim strat să fie turnat până când vine perioada rece, astfel încât oamenii să poate să circule în condiții mai bune decât cele în care se circulă în momentul de față pe acest drum” a precizat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, într-o conferință de presă.
În ceea ce privește celelalte loturi, Radu Moldovan a mai completat că acestea loturi sunt deja în diferite stadii de execuție. Pe Lotul 2 – ,,Lac Colibița- Bistrița-Bîrgăului-intersecție DN 17”- (17 km)- valoarea contractului atribuit: 37.3 milioane lei (8 milioane euro) și pe Lotul 3– ,,intersecție DN 17/ Josenii Bîrgăului- Strâmba- Ilva Mică” (14.2 km)- valoarea contractului atribuit- 34.3 milioane lei (7.4 milioane euro), lucrările au fost deja începute de săptămâna trecută. Pe Lotul 4– ,,Ilva Mică/ intersecție cu DN 17D – Poiana Ilvei- Măgura Ilvei”- (18.8 km)- 38.8 milioane lei (8.3 milioane euro), lucrările vor începe de astăzi, în vreme ce Lotul 1 tronsonul 2 (Colibița-Mița) se așteaptă finalizarea fazelor de evaluare (valoare estimată- 56.4 milioane lei – 12.1 milioane euro).
Valoarea totală a investiţiei loturile 2,3 și 4 este de circa 110 milioane de lei, aproximativ 24 milioane euro. Finanţarea este asigurată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
Președintele CJ B-N speră ca până în vara anului viitor să fie finalizat întreg tronsonul din drumul Poarta Transilvaniei.