FOTO: Controale silvice în județ. Poliția a dat amenzi și a confiscat material lemnos

Polițiștii bistrițeni au desfășurat luni, 16 iunie, o amplă acțiune pentru protejarea fondului forestier și prevenirea braconajului piscicol, în colaborare cu reprezentanți ai ocoalelor silvice de regim.

În urma controalelor efectuate la două depozite de material lemnos și a verificării a 15 transporturi de lemn, oamenii legii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.037,5 lei. De asemenea, au fost legitimate 18 persoane și au fost oprite pentru verificări 8 autovehicule.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au dispus confiscarea a 65,80 metri cubi de material lemnos, evaluat la 13.606 lei.

Acțiunile au vizat combaterea ilegalităților în domeniul exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, precum și prevenirea braconajului piscicol.

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud transmite că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!