Corpul de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud a demarat o acțiune de monitorizare și verificare în zona platformelor de colectare în care exisă containere semi-îngropate, a anunțat directorul executiv al instituției, Cristian Niculae.
”Din păcate, mulți cetățeni abandonează diferite tipuri de deșeuri lângă platformele de colectare cu containere semi-îngropate din zonele de case și de blocuri. Pentru stoparea acestui fenomen și pentru o mai bună informare a cetățenilor cu privire la ce fel de deșeuri trebuie depuse în containerele semi-îngropate, Corpul de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud a derulat de-a lungul acestei săptămâni acțiuni de verificare, informare și conștientizare a cetățenilor cu privire la modul în care trebuie să utilizeze aceste platforme de colectare”, a declarat Cristian Niculae.
În timpul acestor acțiuni, inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud au discutat cu cetățenii, i-au atenționat să nu mai abandoneze deșeuri voluminoase și din construcții pe aceste platforme și să nu depună deșeurile lângă containerele semi-îngropate, ci în interior, respectând inscripționările ce indică fracțiile ce trebuie depozitate în fiecare container.
”Un lucru îmbucurător este faptul că bistrițenii au fost deschiși dialogului și înțeleg importanța respectării regimului deșeurilor. Abandonul deșeurilor lângă platformele de colectare reprezintă o problemă serioasă în managementul integrat al deșeurilor din județul nostru și dorim să remediem această situație printr-o activitate susținută de verificare, monitorizare și informare a cetățenilor derulată de inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud”, a completat Niculae.