Președintele Federației Internaționale de Culturism și Fitness, Rafael Santonja, este prezent în aceste zile la Bistrița, oraș care găzduiește în premieră chiar și pentru România, Campionatul Mondial de Culturism și Fitness.
Spaniolul Rafael Santonja este una dintre cele mai mari personalităţi ale culturismului mondial.
Doctor în farmacie, Santonja a dezvoltat o carieră legată întotdeauna de sport și de un stil de viață sănătos. Este vicepreședinte al Academiei Mondiale Anti-Aging și a fost fondatorul și primul președinte al Asociației Spaniole de Culturism, creată în 1982. Autor al numeroase lucrări informative în reviste și cărți, este un vorbitor regulat la conferințe dedicate hrănirii sportive și reducerii îmbătrânirii.
În 1984 s-a alăturat Federației Internaționale de Culturism și Fitness în calitate de asistent executiv al președintelui Ben Weider, iar acum deține fotoliul de președinte al federației.
Acesta a sosit la Bistrița, unde a fost primit într-un mod tradițional. La Complezul Muzeal Bistrița-Năsăud, autoritățile i-au pregătit o surpriză, având astfel posibilitatea să cunoască câte puțin din tradițiile românești.
De pe masa îmbelșugată nu au lipsit bucatele tradiționale, pâinea cu sare sau țuica de Bistrița.
Rafael Santonja, președintele Federației Internaționale de Culturism și Fitness, a ținut să mulțumească autorităților județene pentru implicarea în organizarea acestui eveniment care va reuni peste 500 de sportivi din 56 de țări.
Foto: Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud