FOTO: De Ziua Națională a României se aprinde și iluminatul festiv de iarnă din Piața Petru Rareș. Primele probe au fost făcute

Pe 1 Decembrie, bistrițenii sunt invitați să participe nu doar la activitățile menite să marcheze Ziua Națională a României, ci și la pornirea decorurilor luminoase din Piața Petru Rareș, pregătite de administrația județeană pentru sărbătorile de iarnă.

Încă de la începutul acestei săptămâni, în Piața Petru Rareș au fost deja montate instalaţiile luminoase care vor înfrumuseţa oraşul în această iarnă. Mii de beculeţe vor fi aprinse pe 1 decembrie. De la ora 17:30 autoritățile au pregătit un program dedicat copiilor, din experiența anilor trecuți, aceștia fiind cei mai nerăbdători în privința iluminatului, care va porni la ora 18:00.

Primele probe au fost făcute, astfel că, mâine seară, când se va aprinde oficial iluminatul festiv de iarnă, în Piața Petru Rareș sunt așteptați să participe cât mai mulți bistrițeni.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De asemenea, şi Primăria Bistrița va aprinde luminițele în Centrul Istoric și pe principalele străzi din oraș în ajun de Moș Nicolae, când va fi inaugurat și Târgul de Crăciun.

FOTO: Facebook – Cornel Ciocan

error: Content is protected !!