Deputatul Ionuț Simionca a ieșit în mijlocul bistițenilor pentru a purta discuții cu aceștia cu privire la o inițiativă legislativă a Partidului Mișcarea Populară, care prevede ca primarii să fie aleși în două tururi de scrutin.
”Am ieșit astăzi pe stradă între bistrițeni pentru a vorbi cu aceștia despre inițiativa PMP de modificare a legislației, în sensul alegerii primarului în două tururi de scrutin. În situaţia în care niciun candidat nu a obţinut în primul tur cel puţin jumătate plus unu din voturile valabil exprimate, să se organizeze turul doi” a spus deputatul bistrițean.
Ionuț Simionca afirmă că a rămas surprins de faptul că oamenii cu care a stat de vorbă ”au înțeles perfect că inițiativa PMP apropie politica de cetățean și că, fără schimbarea legii, PSD va rămâne pe vecie împietrit în administraţia locală și la conducerea României, cu efecte catastrofale pentru democrație”.
În plus, parlamentarul a dat și un exemplu: ”Primarul PSD al Municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu, a obținut, la alegerile din 2016, 47% din voturi, la o prezență la vot destul de mică, de doar 35,7% din totalul cetățenilor cu drept de vot. Deci acesta a fost ales primar de doar 16,7% dintre cetățenii municipiului Bistrița. În acest context, acțiunile sale nu au suficientă reprezentativitate și legitimitate în oraș. În timp ce încrederea cetăţenilor în politică şi în instituţiile politice este în continuă scădere, PSD îşi consolidează poziţia de partid domninant prin mecanisme electorale. Iniţiativa legislativă a PMP de a modifica legislaţia în sensul organizării de alegeri într-un singur tur pentru primar a fost respinsă în Parlament de majoritatea condusă de PSD. Dacă legislaţia nu se modifică până în 2020, PSD va înroşi din nou harta aleşilor locali din România la următoarele alegeri locale, asigurându-şi astfel şi poziţia câştigătoare în viitorul Parlament. După care vom asista în continuare la îngenunchierea justiției, sărăcirea populației, la încercări de scoatere a României din UE.”.
Deputatul Ionuț Simionca îi invită pe bistrițeni să se alăture cauzei pe care PMP o promovează, să susțină demersurile și să semneze pentru modificarea legii în sensul alegerii primarului în două tururi de scrutin.
Toata lumea din alte partide se comporta si gandeste altfel, si este o mare diferenta de abordare, de separare a lucrurilor, mult mai putina aroganta, mai multa prietenie gasesti si ascultare. La Psd e cu totul pe dos. Felicitari domnule DEPUTAT !