Deputatul PSD Bogdan Ivan Gruia a devenit doctor în sociologie. Vineri, în Sala de Consiliu a Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București, acesta și-a susținut teza de doctorat, realizată sub coordonarea prof. dr. Vasile Dîncu.
”Lucrarea lui Bogdan Ivan Gruia reprezintă o muncă de pionierat și o teză deschizătoare de drumuri pentru cei interesați să aprofundeze specificul fiecărei meserii din nomenclatorul statului român”, spune prof. dr. Vasile Dîncu.
Potrivit datelor postate pe site-ul Universității din București, teza de doctorat a deputatului Bogdan Ivan Gruia este intitulată ”Aspecte ale specificului organizațional al României: Modele socio-organizaționale de actualizare a politicilor de resurse umane în rândul funcționarilor publici”.
Tot pe site-ul Universității din București este publicat și un rezumat al tezei:
La susținerea tezei de doctorat, i-au fost alături deputatului Bogdan Ivan atât prof. dr. Vasile Dîncu, care a fost și coordonatorul științific al lucrării, cât și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, deputatul Daniel Suciu, mai mulți primari din Bistrița-Năsăud și alți apropiați.
De asemenea, primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan, l-a felicitat public pe Bogdan Ivan.
„Oameni care ne inspiră sunt acei oameni care nu așteaptă “să se facă”, ci care trec de la vorbe la fapte și acționează! Sunt acei oameni care cred că au mereu ceva nou de învățat și că educația continuă este necesară, pe tot parcursul vieții. Sunt acei oameni care lasă o urmă pe unde trec, iar după ce trec ei pe acolo, viețile altora se schimbă. Sunt acei oameni care învață mereu să fie mai buni și să devină lideri de succes. Un astfel de OM este Bogdan Ivan Gruia pentru care ziua de astăzi a fost una plină de emoții: a mai făcut un pas important în carieră și a devenit “cu acte în regulă” doctor în sociologie. Felicitări, Bogdan, sunt mândru de tine! Mă bucur că te-am cunoscut și că te numeri printre acei oameni, care cu pasiunea și dăruirea lor, inspiră și schimbă lumea. Pentru că astăzi este o zi specială pentru tine, vreau să-ți spun că nu trebuie să lași niciodată, pe nimeni, să îţi spună că nu poţi. Când ai un vis, trebuie să-l protejezi și dacă vrei ceva cu adevărat, luptă pentru el! Înțelege că oamenii vin și pleacă, dar sunt câțiva valoroși pe care trebuie să îi păstrezi. Mult succes, Bogdan!”, a transmis primarul Doru Crișan, pe pagina sa de pe o rețea de socializare.
Și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a postat urmatorul mesaj: „Tot ceea ce ți-ai propus, ai făcut Bogdan, iar asta îmi oferă un sentiment de bucurie și mândrie, că ai crescut lângă mine. La prezentarea doctoratului am văzut un tânăr matur, dezvoltat profesional și implicat pentru a găsi soluții pentru oameni. Bogdan, te felicit pentru noul statut, de doctor în sociologie, obținut cu un calificativ de foarte bine. Însă, în spatele său sunt nenumărate ore de muncă și un efort de ani de zile. Când munca și responsabilitatea fac front comun, rezultatele sunt pe măsură. Felicitări pentru toate eforturile tale, eu voi continua să fiu alături de tine și să te susțin. Meriți pe deplin! Mândru de tine”.
Potrivit CV-ului postat pe site-ul Camerei Deputaților, Bogdan Ivan Gruia a urmat cursurile Facultății de Știinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, specializarea Administraţie publică din cadrul Universității Babeș – Bolyai din Cluj-Napoca și a continuat cu un master în Comunicare şi Relaţii Publice la aceeași facultate. Studiile doctorale în sociologie le-a urmat la Școala Doctorală de Sociologie din cadrul Universității București.
FOTO: Facebook – Doru Crișan, Emil Radu Moldovan
Motto:
„Tarã de doftori si de prosti cu stemã”
(Mircea Dinescu – BLESTEMUL DE A FI PAMFLETAR)
Teza de doctorat intitulată ”Aspecte ale specificului organizațional al României: Modele socio-organizaționale de actualizare a politicilor de resurse umane în rândul funcționarilor publici”, elaborată de Bogdan Ivan Gruia, la prima vedere ar trebui să abordeze inclusiv organizarea administrativ- teritorială a României. Avand in vedere ca România este un stat nereformat, spre deosebire de alte state care au trecut prin perioada comunistă, este necesara reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului, prin reforme structurale profunde precum:
-Reducerea numărului de ministere la 15-16, la fel cum este in Franţa şi Germania;
-Desfiinţarea agenţiilor şi instituţiilor care nu sunt neapărat necesare, atribuţiile lor putând fi preluate de alte instituţii, simultan cu o descentralizare reală;
-În administraţia locală, păstrarea acelor primării care servesc peste 8.000 de cetăţeni, şi comasarea celorlalte;
-Reducerea numărului de judeţe la 16, într-o primă etapă, apoi la 8, echivalente cu regiunile de dezvoltare;
– Înlocuirea instituţiilor care servesc acum cetăţenii prin numerosi funcţionari, cu aplicaţii informatice care funcţionează nonstop, online.