Un accident rutier în care au fost implicate șase persoane s-a produs pe DN 17D, la ieșire din localitatea Feldru spre Nepos.
Accidentul a avut loc luni dimineața, în jurul orei 07:00. Din primele informații transmise de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în accident au fost implicate două autoturisme și o căruță.
În cele 3 vehicule se aflau 6 persoane. Toate sunt conștiente și cooperante și li se acordă primul ajutor. La locul accidentului au intervenit echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, cât și ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Deodamdată nu se cunosc toate circumstanțșele în care s-a produs accidentul, dar polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs evenimentul rutier.
ACTUALIZARE
Accidentul se pare că s-ar fi produs pe fondul unei depășiri neregulamentare. Într-o curbă, un autoturism ar fi încercat să depășească o căruță, însă din sens opus venea un alt autoturism, motiv pentru care mașina care a intrat în depășire a lovit căruță.
În urma accidentului a fost rănită o femeie de circa 60 de ani, din Feldru, ea urmând a fi transportată la spital pentru investigații amănunțite.
Totodată, calul a fost și el rănit.