Întoarcerea de la mănăstire spre casă s-a dovedit a fi o adevărată aventură pentru două femei și trei copii din Dej, care din cauza GPS-ului s-au rătăcit pe un drum forestier, iar în sprijinul lor au untervenit jandarmii.
”Jandarmii Grupei de Supraveghere și Intervenție Năsăud au fost salvatorii a două femei și trei copii din Dej, care se întorceau spre casă de la Mănăstirea Parva, pe un drum forestier indicat de GPS-ul acestora. Autoturismul cu numere de Cluj s-a împotmolit, iar femeile au realizat că nu mai pot înainta, ba mai mult că nu se află pe drumul cel bun. Acestea au apelat la 112 pentru a solicita sprijin” a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, mr. Georgeta Cășvan.
După aproximativ 15 minute, jandarmii ajunși la fața locului au reușit să deblocheze autoturismul și i-au condus pe cei 5 pasageri înspre traseul corect, de unde și-au continuat în siguranță drumul spre casă.
FOTO: Inspectoratul Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud