FOTO: Două persoane rănite după un accident produs la Ilva Mică; una dintre victime a rămas încarcerată

Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane s-a produs duminică seara pe DN 17D, în localitatea Ilva Mică.

”La locul evenimentului, pe Drumul Național 17D, la ieșire din Ilva Mică spre Sângeorz-Băi, polițiștii au identificat un autoturism condus de un tânăr de 18 ani din Feldru, care a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu o semiremorcă parcată”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În urma impactului, atât șoferul, cât și un tânăr de 16 ani care îl însoțea în calitate de pasager au fost răniți, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Una dintre victime a fost găsită de echipajele medicale încarcerată.

”Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat o victimă încarcerată (sex masculin, 16 ani, pasager dreapta față) și au extras-o în condiții de siguranță, după îndepărtarea plafonului cu ajutorul sculelor hidraulice și a fost predată echipajului de prim ajutor SMURD. Conducătorul auto, în vârstă de 18 ani, a fost preluat de un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, conștient și cooperant. Cele două victime au fost evacuate spre UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Polițiștii au testat conducătorul autoturismului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, urmând să se stabilească modul și împrejurările producerii evenimentului rutier.

error: Content is protected !!