Două tronsoane ale unor drumuri județene din Bistrița-Năsăud au fost reabilitate, lucrările fiind recepționate miercuri de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. Este vorba despre un tronson din DJ 172 C – de la Ilva Mică la Leșu și din DJ 173 – de la Bistrița la Jelna.
”Sunt aproximativ 2,5 km covoare asfaltice plus lucrări de stabilizare a terenului, semnalizare, refacere acostamente, tot ce ţine de reabilitarea unui tronson de drum. Sunt lucrări finanţate în totalitate din bugetul propriu al Consiliului Judeţean, cu o valoare de aproximativ 2,5 milioane lei”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
Sursa citată a adăugat că aceste două tronsoane au beneficiat de lucrări de întreținere.
”Cele două drumuri au beneficiat de lucrări de întreținere, respectiv turnarea stratului suport, execuția casetelor suplimentare din balast și piatră spartă, turnarea stratului de bază și uzură, refacerea acostamentelor, curățirea șanțurilor, realizarea marcajului rutier, montarea unui parapet metalic semigreu și a altor elemente de siguranță rutieră. Acum, pe ambele tronsoane, atât pe cel ce leagă Ilva Mică de Leșu, cât și pe cel de la Bistrița de Jelna se circulă bine, drumul fiind ca-n palmă”, a mai spus șeful administrației județene.
Emil Radu Moldovan a mai punctat că în această toamnă va fi recepţionat şi un tronson în lungime de 24 de km din DJ 172 – Cociu – Mocod – Zagra.
De asemenea, sunt în fază avansată lucrările de modernizare executate pe Lotul 4 din Poarta Transilvaniei – Ilva Mică – Poiana Ilvei – Măgura Ilvei (circa 18 km), dar şi cele prevăzute în Lotul 1, tronsonul 2 – Colibiţa – Miţa.
În plus, joi, la sediul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, se vor semna contractele pentru modernizarea altor trei tronsoane ale unor drumuri județene – DJ 172 A – Beclean – Nușeni – Chiochiș (26 km), DJ 162 Sânmihaiu de Câmpie – Visuia (10,1 km) și DJ 154 D Domnești – Nețeni – Albeștii Bistriței (7,4 km).