25 de copii din Raionul Criuleni, Republica Moldova, au vizitat joi, 19 iulie, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, în cadrul Taberei „Acasă la noi”, program susținut de Despărțământul ASTRA al Românilor de pretutindeni.
Copiii moldoveni s-au integrat perfect în programul Fabrica de idei estivale – „Vacanță la Bibliotecă”: au vizitat secțiile Bibliotecii Județene, au vizionat la Mediatecă câteva filmulețe despre acțiunile derulate de Biblioteca Județeană, inclusiv despre recenta deschidere a Filialei „George Coșbuc” de la Glodeni și au susținut un spectacol artistic, cu care au impresionat profund asistența.
Spectacolul a fost susținut de formația „Datina”, de la Casa de Cultură Ratus, formată dintr-un grup de fluierași și recitatori, a căror evoluție a fost răsplătită cu aplauze de ceilalți copii, prezenți la programul de vară al Bibliotecii.
„Ne-a impresionat foarte mult biblioteca dumneavoastră, de la amenajarea ei la fondurile de cărți, totul arată mână de gospodar cu suflet mare!”, a declarat Petru Chetrușcă, directorul Casei de Cultură din satul Ratus, Raionul Criuleni, conducătorul grupului.
Ca răspuns la spectacolul artistic oferit de copiii din Republica Moldova, bibliotecara Gabriela Molnar, căreia i s-a alăturat un grup de copii talentați, a susținut un program de cântece antrenante, acompaniate la chitară și au primit în dar, din partea Bibliotecii, cărți și publicații.
După vizita la Biblioteca Județeană ”George Coșbuc”, copiii din Raionul Criuleni au vizitat Centrul Istoric al Bistriței.
SURSA: Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” Bistrița-Năsăud