Peste 300 de elevi olimpici, împreună cu profesorii lor îndrumători, au fost premiați de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud pentru rezultatele obținute la olimpiadele școlare din acest an.
Festivitatea de premiere a avut loc marți, la Sala Polivalentă din municipiul Bistrița, în prezența președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a vicepreședinților Dan Tămaș și Cristian Cârlig, precum și a prefectului județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, a șefului Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie, și a primarului Bistriței, Gabriel Lazany.
În deschiderea festivității, reprezentanții autorităților au transmis scurte mesaje în care i-au felicitat pe elevii olimpici, dar și pe profesorii care i-au pregătit.
”Vreau să vă felicit pe toți cei care din nou ați performat și în acest an și ați dus numele județului Bistrița-Năsăud și a educației din acest județ pe cele mai înalte vârfuri. Suntem la ediția cu numărul șase a evenimentului de acordare a diplomelor de merit și a stimulentelor financiare elevilor și cadrelor didactice din instituțiile de învățământ preuniversitar din județul Bistrița-Năsăud. Din 2017 și până în prezent au fost premiați un număr de 1.011 elevi și 498 de cadre didactice. La ediția din acest an premiem 322 de elevi și 194 de cadre didactice”, a spus Emil Radu Moldovan.
În mesajul său, șeful administrației județene s-a referit și la actuala situație din sistemul de învățământ.
”Știm cu toții unde este educația din România și care sunt problemele ei. Știm că fiecare dintre cei care au ocupat o funcție de ministru a reformat învățământul românesc, știm și unde suntem cu aceste reforme. Sperăm că viitorul ministru nu o să mai reformeze învățământul la nivelul României educate în care să dăm burse copiilor cu media doi. Acum cred că am atins apogeul reformelor pe care, din păcate, de-a lungul timpului, toate partidele și toate guvernele le-au făcut pentru învățământul românesc. Meritați încă o dată toate felicitările și toate aprecierile pentru că, într-un cadru atât de impredictibil, neprevizibil și complicat, în continuare insistați să faceți performanță. Vă mulțumesc din suflet pentru ceea ce faceți, vă felicit! Mulțumesc și părinților care fac eforturi să poată să își pregătească copiii pentru viață!”, a mai spus Emil Radu Moldovan.
La rândul său, șeful Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie, a punctat: ”Vreau să felicit pe elevi, pe toți cei care au obținut aceste rezultate minunate și să le transmit că suntem mândri de ei. Știu ce înseamnă pregătirea de concurs și cât timp a sacrificat fiecare elev în parte. (…) De asemenea, vreau să felicit părinții care au ales că investească în copiii lor, dar și pe colegii mei – profesorii care i-au pregătit pe copii. Nu în ultimul rând, mulțumesc Consiliului Județean pentru că acordă aceste stimulente. Prin acest lucru dovedește apropierea față de învățământul bistrițean”.
Totodată, primarul Gabriel Lazany a precizat: ”Educația și sănătate au fost și vor rămâne piloni de bază ai societății. Eu cred că astfel de evenimente în care recunoaștem performanța și o premiem trebuie să fie niște evenimente cu o continuitate mai mult decât permanentă. (…) Este foarte important ca astfel de gale de premiere să se organizeze în mod comasat. Consiliul Județean și Primăria trebuie să facă astfel de evenimente comune, nu să avem Consiliul Județean cu premiile lui și Primăria cu ale ei. Cred că se poate organiza un eveniment mare în care fie premiați atât cetățenii din Bistrița, cât și cei din județul Bistrița-Năsăud. Trebuie să devenim o comunitate unită pentru că acesta va fi viitorul țării. Nu contează cine va fi președintele țării sau altele, ci faptul că noi vom rămâne și vom trăi aici, în Bistrița. De aceea trebuie să devenim o comunitate. Îi felicit pe toți premianții și să îi încurajez și pe ceilalți să devină premianți! Comunitatea bistrițeană se mândrește cu voi!”.
După mesajele transmise de reprezentanții autorităților locale, vicepreședintele Dan Tămaș i-a invitat pe premianți să își ridice recompensele acordate de administrația județeană. În cadrul festivității au fost recompensați 322 de elevi și 194 de cadre didactice, care au primit diplome, flori și stimulente financiare. Valoarea totală a premiilor s-a ridicat la aproape 250.000 de lei, întreaga sumă fiind suportată din bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
Totodată, miercuri, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud îi va premia și pe elevii care au obținut rezultate foarte bune la examenele naționale din acest an, dar și pe sportivii care au făcut performanță și pe antrenorii lor.