O expoziție de documente și obiecte ale culturii arabe a fost deschisă la Serviciul Județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale.
”Am încercat să descoperim și alte lumi mai îndepărtate de noi, să aducem și să reconstituim atmosfera din aceste zone geografice. Am început cu lumea arabă, o lume puțin mai mistică, mai de poveste, deși arabii și cultura arabă au jucat un rol deosebit la nivelul culturii mondiale. Lor le datorăm salvarea scrierilor filozofilor greci. Să nu uităm că datorită lor au fost dezvoltate toate aceste scrieri din domeniul matematicii, a medicinei, a agriculturii și apoi au fost preluate de către cultura occidentală. (….) Trebuie spus că lumea arabă s-a născut în deșert. Arab este cuvântul pe care populația sedentară l-a dat celor care erau nomazi, adică acelor beduini, care trăiau în Deșertul Sahara. Între secolele VII – XII, arabii au avut un imens imperiu, care se întindea de la Munții Pirinei și până în India. Practic, au influențat foarte mult cultura occidentală. Foarte multe elemente ale culturii arabe au fost transmise Occidentului. Să nu uităm că foarte multe elemente de arhitectură au fost preluate apoi în arhitectura occidentală. Spre exemplu, dacă mergem în Anglia și admirăm catedralele, ar fi bine să știm că foarte multe elemente ale arhitecturii arabe se regăsesc aici. De asemenea, această influență se regăsește în fondul lexical. Avem cuvinte care au intrat inclusiv și în limba română. Totodată, foarte multe cuvinte au fost preluate în limba română din limba turcă. Chiar dacă turcii nu sunt arabi, totuși foarte multe cuvinte au fost preluate”, a spus Cornelia Vlașin, șeful Serviciului Județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale, în deschiderea expoziției.
Sursa citată a menționat că expoziția deschisă la sediul Arhivelor Naționale este realizată cu ajutorul colecționarului Florin Coșoiu.
”Această expoziție este o primă expoziție pe care o organizează Arhivele Naționale pentru a descoperi și alte zone geografice. Expoziția nu se putea realiza fără contribuția deosebită a domnului Coșoiu care a venit cu aceste minunății, de la covoare persane, la talgere de alamă, ceramică, obiecte decorative, bijuterii. Ne-a adus inclusiv o ladă de zestre în care fiecare cei care dețineau o mică avere o depozitau aici. Expoziția este mai mult de admirat, fiecare obiect fiind unicat. Arhivele Naționale au venit cu documentele pe care le dețin, documente turcești importante și se poate observa scrisul turcesc cu litere arabe. Domnul Coșoiu a avut disponibilitatea de a ne da și două albume unde descoperim lumea arabă la începuturile ei, dar și în timpul evoluției”, a mai adăugat Cornelia Vlașin.
La rândul său, Florin Coșoiu a spus: ”Mă bucur să expun aici o parte din colecția mea personală. Mi-e foarte greu să vorbesc, eu sunt un simplu colecționar. Meritul meu e că știu să achiziționez diferite obiecte care altfel s-ar pierde. Unele sunt aduse din călătoriile mele în străinătate, altele cumpărate de la târguri de antichități sau licitații“.
La vernisajul expoziției au participat și numeroși elevi de la școli din Bistrița.
Expoziția rămâne deschisă și poate fi vizitată la sediul Serviciului Județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale.