La Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud a fost deschisă, joi, o expoziție dedicată Jandarmeriei Române și organizată cu prilejul aniversării a 170 de ani de la înființarea acestei instituții.
La vernisajul expoziției ”Jandarmeria Română 1850 – 2020” au luat parte reprezentanți ai Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și ai Muzeului Național de Istorie a României, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, precum și oficialități locale, printre care prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, subprefectul Ioan Zăgrean, vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Camelia Tabără, primarul Bistriței, Ioan Turc.
În deschiderea vernisajului, col. Luiza Rotaru din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a explicat că Muzeul din Bistrița este a șaptesprezecea instituție muzeală din România care găzduiește expoziția ce reprezintă aspecte din viața, faptele și misiunile Jandarmeriei Române.
”Prin acest act cultural, noi vrem să scoatem în evidență rolul semnificativ pe care l-a avut Jandarmeria Română în cele mai importante evenimente al istoriei țării noastre. (…) Expoziția cuprinde numeroase fotografii, documente, dar mai ales uniforme, care au un impact extraordinar asupra vizitatorilor. Prima uniformă este din anul 1850, anul înființării Jandarmeriei, dar avem și uniforme contemporane, inclusiv uniformele aparținând militarilor jandarmi care au îndeplinit misiuni de menținere a păcii în Kosovo și Afganistan. Doresc să scot în evidență că, de când am început să organizăm astfel de proiecte culturale, s-a creat o legătură destul de frumoasă atât cu societatea civilă, cât și cu alte instituții ale statului și suntem singurii care organizăm asemenea acte culturale. Totodată, prin aceste acțiuni încercăm să atragem tinerii, să îi facem să cunoască istoria Jandarmeriei Române și să îi determinăm să își dorească să intre în lumea uniformelor bleu-jandarm“, a spus col. Luiza Rotaru.
La rândul său, col. Florin Furnea, șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, a făcut un scurt istoric cu privire la existența Jandarmeriei la nivelul județului Bistrița-Năsăud și a punctat: ”Suntem extrem de onorați că prin această expoziție putem să prezentăm istoria Jandarmeriei Române, putem să prezentăm o parte din piesele de colecție ale armei noastre. Ne dorim ca expoziția sp fie vizitată de cât mai multă lume și cât mai mulți oameni să înțeleagă rolul pe care Jandarmeria Română l-a avut și îl are în istoria modernă și contemporană a României”.
Expoziția de la Muzeul din Bistrița este realizată și în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României.
Despre expoziție a vorbit și Flavius Nicolae Roaită de la Muzeul Național de Istorie a României. Acesta a precizat că expoziții similare au mai fost organizate și în alte orașe din România și că aproximativ 37.000 de vizitatori au reușit să cunoască istoria Jandarmeriei Române.
”Este o expoziție realizată în baza unei cercetări temeinice. Ceea ce urmează să vedeți, atât uniformele, cât și acele panouri care prezintă istoria Jandarmeriei, reprezintă o muncă realizată de Nicolae Adrian Alexe de la Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu. Prin intermediul uniformelor, al pieselor de patrimoniu și al documentelor, am încercat să prezentăm acele momente relevante din istoria acestei arme. Am încercat să evocăm și istoria Jandarmeriei bistrițene”, a spus Flavius Nicolae Roaită.
Mesaje au transmis și prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Camelia Tabără, primarul Bistriței, Ioan Turc, care au felicitat Jandarmeria pentru aniversarea a 170 de existență.
Astfel, în expoziție sunt expuse piese de patrimoniu și obiecte cu valoare istorică, distincții, brevete, documente, fotografii, publicații de specialitate, articole de echipament care provin din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României și al Muzeului Jandarmeriei Române și numeroase replici de uniforme realizate în cadrul proiectului.
”În expoziție sunt 15 replici de uniforme, 14 uniforme originale, începând cu cele din perioada comunistă și până în prezent”, a mai spus Flavius Nicolae Roaită
Expoziția “Jandarmeria Română 1850-2020’’ va putea fi vizitată în perioada 5 octombrie – 5 noiembrie 2023, de marți până duminică în intervalul orar 09:00-17:00.