FOTO: Fetiță grav rănită, după ce căruța în care se afla s-a răsturnat

O fetiță a fost grav rănită, luni, după ce căruța în care se afla s-a răsturnat, copila fiind prinsă sub atelaj, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, incidentul a avut loc pe un drum de pe raza localității Dumitra, căruța fiind încărcată cu lemne.

La fața locului a fost alocat un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița. Zona în care s-a produs incidentul era inaccesibilă autospecialei de terapie intensivă mobilă SMURD, astfel că în sprijin a intervenit un echipaj de pompieri cu șenilata.

Până la sosirea salvatorilor, copila a fost scoasă de sub căruță de către aparținători.

Fetița a fost stabilizată de către echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, intubată și evacuată din zona greu accesibila cu ajutorul echipajului de pompieri care încadrează șenilata. Din locul unde a avut acces ambulanța SMURD, fetița a fost evacuată asistata de către echipajul medical care încadrează terapia intensiva mobila la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare. Victima prezenta un traumatism cranian sever și multiple traumatisme”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabili cu exactitate cum s-a produs acest incident.

ACTUALIZARE

Polițiștii au stabilit că minora accidentată are 15 ani.

”Astăzi, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au intervenit pentru efectuarea de verificări, în urma unei sesizări 112. Din primele date, pe o pășune situată pe raza comunei Dumitra, un atelaj hipo, încărcat cu material lemnos, în care se aflau un bărbat de 49 de ani și o minoră de 15 ani, s-a răsturnat, accidentând-o pe minoră. Tânăra a fost preluată și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

ACTUALIZARE

Minora urmează să fie transferată la o clinică din Cluj-Napoca.

”Minora a suferit un politraumatism prin strivire, cu multiple fracturi, contuzii, echimoze, excoriații, este în comă indusă medicamentos și a fost transferată, cu ambulanță cu medic, la Secția Clinică de Chirurgie Pediatrică ATI Cluj-Napoca”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Camelia Strungari.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud

error: Content is protected !!