Fiul unui militar bistrițean din cadrul Batalionului 812 Protecția Forței ”Șoimii Carpaților” a reușit să urce pe prima treaptă a podiumului la Campionatul Balcanic de Taekwondo, care a reunit peste 600 de sportivi atât din țară, cât și din străinătate.
”Plutonierul major Daniel Cociuban, din cadrul Batalionului 812 Protecția Forței ”Șoimii Carpaților”, are toate motivele să fie cel mai mândru tată. Zilele acestea, fiul său cel mare, Răzvan, a participat la Campionatul Balcanic de Taekwondo ce a avut loc la București în perioada 14 la 16 septembrie, devenind campion la categoria sa de vârstă” arată Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”.
Răzvan are 11 ani, iar în cei șase ani de când practică acest sport, a câștigat peste 40 de medalii la competițiile naționale la care a participat. În urmă cu trei ani câștiga medalia de bronz la Campionatul Național de Taekwondo, iar de atunci ascensiunea sa pe podium a continuat devenind dublu vicecampion național în anii 2016 și 2017, an în care a câștigat și Cupa României.
Tătăl său nu a putut fi alături de el în Sala Polivalentă din București, atunci când Răzvan stătea pe prima treaptă a podiumului și Imnul Național al României era intonat datorită performanței sale. El este de peste o lună în Baza Militară Aeriană Kandahar, unde servește patria sub culorile drapelului național, însă, a fost alături de Răzvan cu sufletul.
FOTO: Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”