Generalul Grigore Bălan – “eroul dezrobirii Ardealului” – a fost comemorat sâmbătă, 14 septembrie, în localitatea Blăjenii de Sus.
Cu acest prilej a fost organizată o ceremonie militară la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, șeful de stat major al Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, colonel Nicolae Marius Moneanu, precum și reprezentanţi ai altor structuri şi asociaţii din judeţ, invitați și localnici.
Potrivit Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, în cadrul ceremoniei, după intonarea Imnului Naţional al României şi oficierea serviciului religios, au fost rostite alocuţiuni în care a fost evocată personalitatea generalului Grigore Bălan și a fost depusă o coroană de flori la bustul acestuia.
„Nu ducem lipsă de personalități dar nici nu le găsim pe toate drumurile. Și nici nu ar fi bine să fie așa. Drept urmare Marile Personalități nu sunt multe și nici puține, cred că sunt exact câte putem noi să cultivăm cu drag, cu bucurie și cu respect”, a spus subprefectul județului Bistrița-Năsăud, Ciprian Ceclan-Oprea.
În încheiere, militari din Brigada 81 Mecanizată, care poartă astăzi numele eroului, au defilat pe ritmurile Muzicii Militare a Garnizoanei Bistriţa.
FOTO: Oana Dolha