FOTO: Iar s-a SPART conducta! Locuitorii de pe strada Sucevei, din nou fără apă la robinet!

După ce în urmă cu aproximativ trei săptămâni angajații Aquabis, principalul furnizor de apă din municipiu, au efectuat o serie de lucrări pentru a remedia o defecțiune apărută la o conductă de apă de pe strada Sucevei, astăzi, aceștia se văd nevoiți să intervină din nou.

O nouă defecțiune a apărut în acea zonă, astfel că, bistrițenii care locuiesc pe strada Sucevei au rămas iarăși fără apă la robinet.

_DSC7717

 

 

 

 

 

 

Astăzi 26.09.2017 între orele 08.00 –16.00 se va sista PARȚIAL furnizarea apei potabile în municipiul BISTRIȚA – pe  strada SUCEVEI pentru remedierea unei avarii apărute pe rețeaua de distribuție” precizează Aquabis.

”În urma manevrelor executate pe reţeaua de distribuţie a apei potabile s-ar putea produce deprecierea parametrilor calitativi ai apei (creşterea turbidităţii), fapt pentru care, înainte de consum, vă rugăm să lăsaţi apa să curgă câteva minute pentru limpezire. S.C. AQUABIS S.A. îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval” se mai arată într-un comunicat al Aquabis.

ACTUALIZARE

În legătură cu defecțiunea apărută pe strada Sucevei, reprezentanții Aquabis mai precizează că ”defecțiunea apărută în această noapte /dimineaţă nu este în acelaşi loc în care s-a lucrat acum ceva timp. E adevărat, e în apropiere, dar nu în acelaşi loc. Aquabis Bistriţa a reuşit să reabiliteze de curând un tronson important de conducte pe strada Sucevei, însă reabilitările nu sunt totale şi încă vorbim despre conducte din oţel ce trebuie să fie reabilitate. Străduinţa noastră este maximă în acest sens şi sperăm în rezolvarea problemelor pe acest segment. Din păcate, lucrările de remediere a defecţiunilor nu sunt tocmai simple, se desfăşoară la o anumită adâncime în pământ. Nici noi nu vrem să se întâmple astfel de avarii cu atât mai mult abonaţii noştri afectaţi. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat din cauza lipsei apei”. 

Citește și: 

21325606_1568581959846530_951331037_n-840x400S-a spart conducta! Zeci de familii din municipiul Bistrița au rămas fără apă!

error: Content is protected !!