Ninsorile din ultimele zile și stratul consistent de zăpadă care s-a așternut i-au determinat pe reprezentanții Primăriei Bistrița să înceapă procesul de amenajare a suprafeței pe care se va schia de pe Pârtia Cocoș din Complexul Sportiv Wonderland.
Potrivit unor imagini postate pe pagina oficială de pe o rețea de socializare, utilajele se află deja pe pârtie și pregătesc zăpada astfel încât, dacă totul decurge normal și temperaturile vor permite acest lucru, să se poată schia cât mai repede.
”În acest moment se lucrează la bătătorirea zăpezii cu ajutorul ratracului. Vedem în urma acestei acțiuni cum va fi stratul de zăpadă. Pentru moment nu există o dată stabilită pentru deschiderea noului sezon de schi” a declarat pentru Ziar de Bistrița, Mihai Ruști, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița.
În ceea ce privește lucrările de consolidare la porțiunea de teren care s-a surpat, cea din zona bazinului de apă, acestea nu s-au încheiat, însă, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Bistrița, bazinul poate fi folosit în proporție de 75 – 80 la sută. Lucrările vor continua în primăvară.
În sezonul 2017- 2018, pârtia de schi a funcționat aproximativ 10 zile, iar costurileprivind întreținerea s-au ridicat la suma de 202.834 de lei. Vorbim aici despre perioada cuprinsă între lunile noiembrie 2017 – februarie 2018 inclusiv.
Reamintim că primarul Ovidiu Crețu a precizat că investițiile de la pârtia de schi se ridică la suma de 4,4 milioane de euro, din care circa 2 milioane de euro a reprezentat investiția privind achiziția telescaunului. Primarul a mai spus că această sumă este FĂRĂ TVA.
Pârtia „Cocoş” are o lungime de 1.350 m, iar transportul pe cablu este asigurat de telescaun cu patru locuri. Pârtia este dotată și cu tunuri care produc zăpadă artificială.
Lucrările la pârtia de schi au fost efectuate de firma Kranz Eurocenter SRL din Piteşti, iar echipamentele au fost furnizate de firma austriacă Doppelmayr. Investiția a fost realizată cu bani din bugetul local și dintr-un împrumut accesat de Primăria Bistrița.
FOTO: Pârtia de schi Cocoș