Un accident rutier în urma căruia o femeie a fost rănită s-a produs vineri dimineața în localitatea Nimigea de Jos.
”În această dimineață, pe DJ 172, în localitatea Nimigea de Jos, un bărbat de 41 de ani, din Coșbuc, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Nimigea-Florești, a pierdut controlul într-o curbă deosebit de periculoasă și a ieșit în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu un copac”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
În urma accidentului, o pasageră în vârstă de 45 de ani a fost rănită. La locul accidnetului a intervenit un echipaj SMURD, care a acordat asistență medicală victimei.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Continuă cercetările în acest caz polițiștii rutieri din Năsăud.
FOTO: Radu Sîrbu – www.mesager24.ro