FOTO: Mobilizare de forțe la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Pompierii au desfășurat un exercițiu tactic

Situațiile de urgență pot să apară oriunde, inclusiv în locurile în care, zilnic, sunt îngrijite sute de persoane, spun specialiștii Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, care desfășoară în această săptămână activități de control la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Cu acest prilej, a fost organizat și un exercițiu tactic în teren, cu participarea efectivelor din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița.

Exercițiul a avut două scenarii distincte. Primul dintre acestea a presupus faptul că la etajul doi al clădirii, în secția de Neonatologie, ar fi avut loc o degajare mare de fum, iar o persoană de sex feminin, cadru medical, a rămas în interior, inconștientă. Cel de-al doilea scenariul al exercițiului a presupus faptul că acoperișul spitalului a fost cuprins de flăcări, cu amenințarea propagării la etajele de mai jos, iar o persoană a rămas în incapacitatea de a se evacua pe scări.

”Obiectivele controlului sunt clare, specialiștii inspectoratului urmăresc respectarea normelor de siguranță prevăzute de legislația privind apărarea împotriva incendiilor, iar pe timpul exercițiului a fost urmărită cunoașterea protocoalelor de gestionare a unei situații de urgență de către personalul unității spitalicești, evacuarea secției afectate (pe orizontală, fără a afecta actul medical, ținând cont de specificul secției în care a avut loc exercițiul) și asigurarea intervenției proprii, până la sosirea echipajelor de intervenție” spun reprezentanții ISU B-N.

De asemenea, organizatorii exercițiului au urmărit intervenția personalului operativ din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița, de la reacția în urma alertării subunității, modul de organizare a echipelor de căutare – salvare, realizarea dispozitivului de intervenție pentru stingerea incendiului, precum și recunoașterea obiectivului.

Oportunitatea organizării exercițiului este dată de importanța obiectivului din competența unității noastre, dar și numărul mare de persoane care se află în orice moment în interiorul spitalului – pacienți, aparținători și personal medical și nonmedical.

FOTO: ISU B-N

error: Content is protected !!