Pompierii din Bistrița-Năsăud au fost solicitați, vineri dimineața, să intervină la un incendiu care a cuprins o casă din localitatea Reteag.
Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, la fața locului au intervenit Garda de Intervenție Beclean și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Petru Rareș.
”În momentul în care pompierii de la Garda de Intervenție Beclean au ajuns la locul indicat, au găsit incendiul manifestându-se cu flacără deschisă, pe o suprafață de circa 50 mp. Imediat s-a procedat pentru localizarea focarelor, concomitent cu protejarea vecinătăților. La aproximativ 3 m se aflau o casa de locuit, respectiv o anexa construită din lemn. Nu au fost înregistrate victime. Nicio persoană nu se afla în casă în momentul izbucnirii incendiului”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
Intervenția pentru lichidarea incendiului a durat aproximativ o oră. după ce au stins focul, pompierii au îndepărtat elementele de construcție care prezentau risc de prăbușire.
Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un coș de fum neprotejat față de elemente ce se aprind ușor (combustibile).
FOTO: ISU Bistrița-Năsăud