O femeie și un copil, ambii din localitatea Căianu Mic, au fost implicați, duminică, într-un accident rutier produs la Dej, în județul Cluj.
Potrivit Inspectoratului de Poliție al județului Cluj, la volanul mașinii se afla chiar femeia. Aceasta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat în coliziune cu un copac, după care mașina s-a răsturnat pe partea carosabilă. Șoferița a rămas încarcerată.
”Conform informațiilor primite, o conducătoare auto în vârstă de 27 de ani, din comuna Căianu Mic, județul Bistrița-Năsăud, care se deplasa pe strada Șomcutului, din direcția Dej spre Viile Dejului, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a rulat prin șanțul drept, lovind un copac și ulterior răsturnându-se pe partea carosabilă. Conducătoarea auto alături de un minor, pasager în autoturism, urmează a fi transportați în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, a transmis IPJ Cluj.
La fața locului au intervenit două autospeciale – un echipaj SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță al Județului Cluj.
”Pompierii au găsit autoturismul răsturnat pe partea laterală, în afara părții carosabile, cu o femeie încarcerată în acesta. S-a intervenit pentru stabilizarea autoturismului, descarcerarea și extragerea persoanei din autoturism. Femeia a fost preluată de un echipaj SAJ pentru a fi transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, împreună cu un minor, care se afla în autoturism în momentul producerii evenimentului. Femeia era conștientă, însă, conform primelor evaluări, suferise multiple traumatisme”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Cluj.
Polițiștii clujeni continuă cercetările în acest caz pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
FOTO: Realitatea de Cluj