Un accident de circulație s-a produs în această dimineață la limita dintre județele Bistrița-Năsăud și Suceava, în Pasul Tihuța.
Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, apărăsit partea carosabilă şi a ajuns într-o râpă, la aproximativ 20 – 30 m distanţă faţă de şosea. La fața locului au intervenit mai multe echipaje ale Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din cele două județe.
”A intervenit Garda de Intervenţie Prundu – Bârgăului, cu un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD, dar și un echipaj de descarcerare de la Punctul de Lucru Poiana Ștampei din cadrul ISU „Bucovina” Suceava” precizează reprezentanții ISU B-N.
Din fericire, conducătorul auto, după ce a fost evaluat medical, a refuzat transportul la spital pentru că nu prezenta răni grave.
La fața locului intervine și un echipaj al Serviciului Rutier, polițiștii urmând să stabilescă și cauzele producerii accidentului.
Având în vedere condițiile meteo din această perioadă, polițiștii vă recomandă să conduceți preventiv și să adaptați permanent viteza la condițiile de trafic.
Poliţia Română recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare.
Totodată, poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra respectării regimului legal de viteză şi adaptării vitezei la condiţiile meteo și de drum, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.
Sursa foto: ISU B-N