Un accident rutier soldat cu trei victime s-a produs duminică pe DN 17, în localitatea Șintereag, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”Pe Drumul Național 17, la ieșire din localitatea Șintereag înspre Bistrița, un autoturism condus de o femeie de 42 de ani din Beclean a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în șanțul de pe partea stângă a sensului de mers”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
În mașină se aflau cinci persoane – trei femei și doi bărbați. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Beclean și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.
În urma accidentului, trei pasageri din autoturism – o femeie de 53 de ani, o minoră de 14 ani și un bărbat de 54 de ani, toți din Beclean – au fost răniți, fiind ulterior transportați la spital.
Conducătoarea autoturismului a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției orașului Beclean în vederea stabilirii cauzei producerii accidentului.
FOTO: IPJ Bistrița-Năsăud