Un accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme s-a produs în urmă cu puțin timp în localitatea Rebrișoara. Două persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, accidentul s-a produs din cauza vitezei și a nepăstrării unei distanțe de siguranță față de un alt autoturism.
”Pe DN 17D, pe raza localității Rebrișoara, un autoturism de teren, condus de un tânăr de 23 de ani din Năsăud, care circula pe direcția de mers Rebrișoara – Năsăud, din cauza vitezei și a nepăstrării distanței regulamentare în mers, a pătruns pe contrasens pentru a evita coliziunea cu un autovehicul oprit regulamentar, însă a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus, condus de un tânăr de 20 de ani din Bistrița”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud. Din impact, autoturismul condus de năsăudean a fost proiectat autoturismul pe care a încercat să îl evite și ulterior într-un altul, care se afla în fața primului parcat pe marginea drumului. În urma accidentului, conducătorul auto din Năsăud, dar și cel din Bistrița au fost răniți”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
”În accident au fost implicate două victime, ambele au fost transportate la spital pentru mai multe investigații medicale de specialitate”, a transmis Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Toți cei patru conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.
FOTO: IPJ Bistrița-Năsăud