10 arme și 133 de cartușe, toate deținute ilegal, precum și capcane utilizate la acțiuni de braconaj au fost ridicate de polițiștii bistrițeni în urma unei percheziții domiciliare.
Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud au efectuat, la data de 15 aprilie, o percheziție la locuința unui bărbat bănuit de comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, braconaj cinegetic și contrabandă calificată.
”Cu ocazia percheziției au fost ridicate și indisponibilizate 8 arme letale și 2 arme neletale, toate deținute ilegal, iar cu privire la una dintre acestea există suspiciunea că ar fi fost introdusă ilegal în țară. De asemenea, tot cu ocazia percheziției au mai fost ridicate 133 de cartușe pentru arme letale, aflate în circuitul ilegal, precum și două capcane utilizate la acțiuni de braconaj”, arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
În urma acțiunilor, un bărbat de 41 de ani din localitatea Hălmăsău, comuna Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud a fost reținut pentru 24 de ore și urmează a fi prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vederea documentării întregii activități infracționale.
La acțiune au participat polițiști din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale și criminaliști.
FOTO: IPJ B-N