FOTO: Peste 50 % din indicatoarele de semnalizare de pe Via Transilvanica, distruse

 

Asociația Tășuleasa Social, care a implementat pe raza județului Bistrița-Năsăud proiectul Via Transilvanica, vine cu o veste proastă. Peste jumătate din indicatoarele de semnalizare aplasate pe traseul care trece prin mai multe comune ale județului au fost distruse.

Primăvara a început cu o mulțime de oameni care ne-au scris că vor să parcurgă Via Transilvanica, respectiv pe porțiunea terminată adică cea din județul nostru, Bistrița-Năsăud, lucru care ne bucură. Pe de altă parte, ne și întristăm. Dar ținem să mulțumim tuturor celor care ne-au trimis fotografii cu vandalizările făcute pe traseul Via Transilvanica. Acest lucru ne-a constrâns să facem o evaluare completă a traseului și în urma acesteia am constatat că peste 50% din signalectica traseului a fost distrusă în mai puțin de o jumătate de an de la montarea acestora” au scris pe pagina oficială de pe o rețea de socializare, reprezentanții Asociației Tășuleasa Social.

În total se pare că este vorba despre peste 100 de indicatoare, care au fost fie vandalizate, fie distruse sau chiar furate.

”Știam din experiența Via Maria Theresia că trăim într-o țară în care exista posibilatea distrugerii, dar trebuie să recunoaștem că la o dimensiune așa mare de vandalizări, într-un timp așa de scurt, nu ne-am fi așteptat. Peste 100 de semne indicatoare, semne de treceri de pietoni/drumeți, „atenție la urși!”, au fost rupte, aruncate, dărâmate, furate. Câteodată, pe zeci de kilometri, toate. Au fost foarte mulți cei care ne-au transmis fotografii sau ne-au indicat precis locul vandalizărilor, dar nimeni nu ne-a putut spune concret cine și mai ales, de ce a făcut acest lucru. Acest lucru rămâne un mister pe care sperăm să-l elucidăm”, mai arată Tășuleasa Social.

Reprezentanții Tășuleasa Social mai fac un apel către cetățenii din Bistrița-Năsăud, în mod special, de a ”adopta” câte o bucățică din traseu. ”În ceea ce ne privește pe noi, vom regândi modalități mai trainice, mai puțin destructibile pentru a marca drumul și vom adopta 20 de kilometri din traseu, pe care îi vom verifica periodic și îi vom curăța de gunoaie. Așa că vă rugăm și pe dumneavoastră, mai ales cei din Bistrița-Năsăud, să adoptați câte-o bucățică din traseu și împreună să-l ajutăm să se mențină, să nu fie distrus și să dăinuie mult și bine”, mai spun reprezentanții asociației.

Ce ar trebui să facă un “părinte adoptiv”?

  • Să anunțe disponibilitatea de a adopta un anumit număr de kilometri (eventual câți și unde);
  • Să parcurgă kilometri adoptați cel puțin o dată la 2 săptămâni;
  • Să curețe traseul de gunoaie în caz de nevoie, de câte ori este necesar;
  • Să raporteze autorităților locale distrugerile cât de curând, ca acestea să poată fi înlocuite/reparate și eventual să participe la aceste lucrări;
  • Să evalueze și să facă propuneri de îmbunătățire a tronsonului adoptat.

FOTO: Tășuleasa Social

error: Content is protected !!