Duminică după-amiaza, un incendiu a izbucnit în interiorul unei case de pe raza localității Coșbuc. Pompierii au intervenit prompt și au reușit să stingă focul la scurt timp de la izbucnirea lui.
La locul incendiului au intervenit două autospeciale de stingere din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, iar în momentul în care au ajuns la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta în interiorul unei case. S-a intervenit pentru stingerea focului, incendiul fiind lichidat în aproximativ 20 de minute de la momentul sosirii echipajelor la locul solicitării.
”Acesta se manifesta în interiorul unei camere (un perete și elemente de mobilier). Restul casei a fost protejat. Nu au fost înregistrate victime”, au precizat reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.
Evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de un coș de fum defect sau neprotejat termic față de materiale combustibile.
FOTO: Facebook – Radu Sîrbu – Mesagerul de Bistrița-Năsăud