Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a prezentat raportul privind activitatea desfășurată în anul 2019, prilej cu care doi dintre angajații instituției – pompierul și salvatorul anului 2019 – au fost premiați.
Plutonierii majori Rareș – Cornel Greab de la Garda de Intervenție Prundu Bârgăului și Dumitru – Pavel Ceșa de la Secția de Pompieri Năsăud au primit diplome de excelență pentru întreaga lor activitate și pentru modul în care au intervenit pe parcursul misiunilor la care au fost solicitați.
În aplauzele colegilor, cei doi salvatori au fost felicitați și de către prefectul județului Bistrița – Năsăud, Stelian Dolha, dar și de către vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița – Năsăud, Vasile Puica.
În ceea ce privește activitatea Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, potrivit col. dr. Constantin Florea – șeful inspectoratului, în cifre aceasta reprezintă 11.712 situaţii de urgenţă (o creștere cu 2,61% faţă de anul 2018). Cele mai multe dintre situațiile de urgență au fost cazuri în care a fost necesară acordarea ajutorului medical (peste 10.000).
De asemenea, echipajele ISU Bistrița-Năsăud au intervenit și la 270 de incendii și alte 72 de incendii de vegetaţie.
Pe timpul intervenţiilor (cu excepţia celor SMURD) a fost salvată viaţa a 161 de persoane (73 adulţi şi 88 copii) şi au fost protejate bunuri în valoare de 34,23 milioane lei.
Cu toate eforturile depuse de forţele profesioniste, în urma incendiilor din anul 2019 au fost înregistrate un deces şi 18 persoane rănite.
”Nu pot decât să vă felicit pentru promptitudinea intervenţiilor dumneavoastră. În 2018 aţi avut cel mai bun timp de reacţie din România, în jur de vreo 13 minute, în timp ce media naţională era undeva de 70. Declajul dintre dumneavoastră şi media națională era mare. Să fii primul în topul românesc înseamnă ceva. V-am apreciat încă de dinaninte de a ocupa această funcție de prefect al județului Bistrița-Năsăud, pentru că a te expune în faţa pericolului fără a şovăi, eu un lucru foarte mare. (…) Acționați ca la carte. Mi-aş dori ca multe din instituţiile din subordinea Instituţiei Prefectului să acţioneze ca la carte. Vă spun sincer că atunci am fi de top european. Revenind la SMURD, o să îi felicit și pe ei. Le doresc succes în continuare”, a declarat prefectul Stelian Dolha.
Și vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Vasile Puica, i-a felicitat pentru pompieri și salvatori pentru activitatea lor și a asigurat conducerea inspectoratului de tot sprijinul și pentru viitor. ”Consiliul Judeţean Bistrița-Năsăud a alocat în ultimii trei ani fonduri substanţiale pentru dotarea subunităţii dumneavostră cu tot ce este necesar. Rămâne ca în continuare colaborarea aceasta să continue și acolo unde este strict necesar să achiziționăm aparatură, mașini, utilaje, tot ceea ce aveți dumneavoastră nevoie. Anul acesta este un an mai puţin bogat decât anul 2019, dar sperăm să ne îndeplinim atribuţiile pe care le avem, acelea de a fi în slujba cetăţeanului”, a transmis Vasile Puica.