Porcii mistreţi fac prăpăd în culturile de porumb din comuna Spermezeu, potrivit primarului Sorin Hognogi. Acesta a făcut apel la instituțiile abilitate să ia măsuri de urgență.
”Am rugămintea ca autoritățile abilitate să găsească soluții urgente la ceea ce fac porcii mistreți pe teritoriul comunei Spermezeu și nu numai. Dragi cetățeni, am rugămintea să veniți cu sesizări la primărie toți cei care întâmpinați astfel de probleme!”, este apelul primarului Sorin Hognogi. Mesajul a fost postat pe pagina personală de pe o rețea de socializare.
Primarul din Spermezeu a postat mai multe imagini în care arată dezastrul lăsat în urmă de porcii mistreți. Culturi întregi de porumb au fost doborâte de animale.