FOTO: REZULTATELE controlului de la Colibița: ”Țevile care au constituit subiectul unei știri negative, fiind suspectate că ar fi țevi de scurgere, sunt doar niște tuburi care drenează și dirijează apa pluvială spre lac!”

Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud a făcut publice rezultatele controlului efectuat la Colibița. În urma acestuia s-a stabilit că ”țevile filmate la Colibița, care au constituit subiectul unei știri negative, fiind suspectate că ar fi țevi de scurgere, sunt doar niște tuburi care drenează și dirijează apa pluvială spre lac”.

În această perioadă se topește zăpada, iar proprietarii au dirijat apa rezultată printr-un sistem de drenaj. Așadar, apa care a curs prin acele conducte din cele două locații diferite este nepoluată!” arată Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud, așa cum și Ziar de Bistrița a prezentat AICI.

Prefectul Ovidiu Victor Frenț, împreună cu echipa operativă din cadrul Comisiei de Control Colibița, s-a deplasat la fața locului și a constatat aceste aspecte.

”De asemenea, membrii echipei operative au prelevat probe și de la alte conducte găsite pe malul lacului, iar în urma analizelor de laborator, vă vom comunica rezultatele. Sperăm că și acelea vor fi bune, în caz contrar vor fi imediat aplicate sancțiuni!” mai adaugă Prefectura Bistrița-Năsăud.

”Vă asigur de întreaga mea disponibilitate, și a colegilor de la celelalte instituții pentru a avea grijă în continuare de sănătatea populației și a mediului, iar acolo unde se vor găsi situații non-conforme, vor fi aplicate sancțiuni potrivit prevederilor legale. La nivelul IPBN avem o comisie mixtă, constituită prin ordin al prefectului încă din 2014, care are ca scop ca stațiunea Colibița să fie atestată ca și stațiune turistică, iar anul trecut Colibița a primit acest statut, fiind realizat obiectivul acesteia. Mai mult, toate condițiile care stau la baza acestei atestări sunt supravegheate în continuare. Instituțiile abilitate cu controlul calității apei și a protecției mediului monitorizează permanent zona stațiunii Colibița pentru a preveni poluarea și pentru a sancționa cazurile punctuale de încălcare a legii, acolo unde se vor constata astfel de cazuri. Ideea că lacul ar fi o bombă ecologică este un neadevăr, mai ales că, în ambele cazuri semnalate, este vorba de ape pluviale, provenite de la topirea zăpezii. Colibița este unul dintre cele mai importante obiective turistice din județ, iar astfel de știri false dăunează mult antreprenorilor, turismului local și chiar județului. Ne dorim foarte mult să protejăm această zonă de orice fel de poluare, așa cum am combătut și folosirea ambarcațiunilor cu motor termic. De asemenea, ne dorim ca toți cei care au locuințe și pensiuni în Colibița să respecte prevederile legale referitoare la protecția mediului, din respect pentru natură, pentru turiști și chiar pentru ei. Mă bucur că de această dată a fost o alamă falsă și mă bazez pe presă să transmită acest lucru oamenilor” a transmis prefectul Ovidiu Victor Frenț.

În urma aspectelor sesizate ieri de presa națională, prefectul Ovidiu Victor Frenț a activat echipa operativă din cadrul Comisiei de Control Colibița, formată din reprezentanți ai: Corpului de Control al Prefectului, Direcției de Sănătate Publică, Gărzii de Mediu, Agenției de Protecție a Mediului și Primăriei comunei Bistrița Bârgăului, iar echipa mixtă de control s-a deplasat la Colibița pentru a verifica natura țevilor care au făcut subiectul unei știri apărute în presa națională.â

FOTO: Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud

2 comments

  1. Ecologist fara partid

    Poate ne spun innaltele oficialitati de la organele si organismele ce raspund de mediu, unde se scurge apa de la baile si bucatariile pensiunilor si vilelor din Colibita daca nu exista sistem de canalizare? Cate din aceste imobile au o fosa septica omologata si care functioneaza dupa instructiunile ei, adica se folosesc Bioactivatori care descompun substantele organice, sau se vidanjeaza periodic. De la Aquabis se poate obtine situatia comenzilor de vidanje din ultimii ani la Colibita.

  2. Balan Marius -ecologist PV

    Mai insistati tovarasi dupa ce se duce omatul. Azi noapte a nins de o palma in Colibita. Acolo pe vreme uscata o comisie trebuie sa stea macar o saptamana si controlul se face cu o substanta de contrast batar apa cu var praf si se trage apa dupa care vezi singur unde se duce dira colorata.Dar cu cele 19 conducte ilegale care se varsa in Bistrita ce faceti ? Ele au fost expuse pe un CD inca din 2012 si au fost vizualizate de toate institutiile. Sunt bine mersi la locul lor si in prezent. Restul sunt povesti.

error: Content is protected !!