FOTO: Roadele sezonului, cântec, joc și voie bună, la ”Toamna Bistrițeană”

Ediția 2024 a manifestării ”Toamna Bistrițeană”, eveniment organizat de Primăria Bistriţa, are loc în acest sfârşit de săptămână în Complexul Heidenfeld din Viişoara.

Zeci de producători locali sunt prezenţi la eveniment şi oferă spre vânzare, la standurile amenajate în incinta Complexului Heidenfeld, diverse produse.

De la fructe și legume proaspete, până la produse apicole, murături, flori și chiar produse de artizanat, toate acestea sunt expuse la târgul cu vânzare care este deschis și pe parcursul zilei de duminică.

Cei care vor ajunge la Viișoara vor putea să își facă provizii pentru iarnă, dar și să asiste la spectacole folclorice. Cu prilejului manifestării ”Toamna Bistrițeană”, municipalitatea a pregătit și un program artistic. Pe scenă au evoluat Grupul ”Tradiții Bistrițene”, Ansamblul Folcloric ”Someș-Ilva” din Sângeorz-Băi, Ansamblul Folcloric ”Balada, Ansamblul Folcloric ”Coronița” din Solovăstru (Mureș), Ansamblul Folcloric Profesionist ”Cununa de pe Someș” și soliștii Ionela Moruțan, Oana Tomoioagă și Petre Petruse. De asemenea, în zonă au fost amenajate și standuri de alimentație publică, precum și zone destinate copiilor.

Potrivit primarului Ioan Turc, evenimentul Toamna Bistrițeană a reunit aproape 50 de comercianți.

”Zile frumoase la Toamna Bistrițeană, manifestare tradițională ajunsă la a XXI-a ediție, cu roade bogate, spectacole folclorice și multă bună dispoziție. Aproape 50 de producători locali de fructe, legume, zarzavaturi, miere, nuci, brânză și alte bucate au expus spre vânzare în Complexul de agrement Heidenfeld din Viișoara. Celor mai merituoși dintre expozanți le-au fost acordate premii la trei categorii: fructe, legume și produse apicole. O adevărată sărbătoare a recoltei pentru bistrițeni și nu numai, la Viișoara fiind veniți și mulți oameni din împrejurimile oraşului și județului!”, a precizat primarul Ioan Turc.

Pe perioada desfășurării manifestării ”Toamna Bistrițeană”, Piaţa Decebal este închisă pentru igienizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!