Şase pompieri din Bistrița-Năsăud ajută la reconstrucţia a două case din localitatea Poiana Ilvei, imobile afectate de un puternic incendiu izbucnit la finele lunii aprilie.
”În 28 aprilie, pompierii militari sângeorzeni, sprijiniți de colegii de la Secția de Pompieri Năsăud și voluntarii de la SVSU Măgura Ilvei, dar și de foarte mulți săteni au sărit în sprijinul a două familii ale căror case (tip duplex) au fost afectate de un incendiu puternic, ce s-a întins pe o suprafață de aproximativ 600 mp, într-o gospodărie de pe raza localității Poiana Ilvei. Cel mai important obiectiv a fost atins, nu au fost înregistrate victime, au fost evacuate animalele din adăposturi, precum și trei butelii care puteau exploda în orice moment. De asemenea, au fost protejate vecinătățile, pentru că incendiul se manifesta cu violență în momentul sosirii echipajelor de intervenție”, precizează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Misiunea pompierilor de sprijinire a comunității continuă și în această perioadă: Silviu, Marius, Viorel, Ioan, Artene și Alin au hotărât să meargă câteva zile să sprijine cele două familii cu patru, respectiv trei membri.
Cu sprijinul întregii comunități care s-a mobilizat prin punerea la dispoziție a materialelor de construcție necesare, pompierii sângeorzeni, pe lângă implicarea financiară, reconstruiec imobilul afectat de incendiu.
”Sunt pricepuți și inimoși și nu pot rămâne indiferenți la momentele grele ale semenilor”, completează ISU Bistrița-Năsăud.
De-a lungul timpului, pompierii din ISU Bistrița – Năsăud au desfășurat mai multe acțiuni de voluntariat, multe dintre acestea la nivelul comunităților pe care le deservesc, în raioanele de intervenție ale subunităților.
Despre incendiul care a distrus imobilul de tip duplex, Ziar de Bistrița a relatat: